Acest document conține informații importante privind drepturile și obligațiile dumneavoastră și include diferite limitări și excluderi, stabilind răspunderea Veziv It Services SRL, competența în materie de soluționare a disputelor, precum și legislația aplicabilă Termenilor și Serviciilor furnizate.

INTRODUCERE

Acești termeni de utilizare (denumiți în continuare „Termenii”) stabilesc termenii și condițiile care guvernează (i) accesul la și utilizarea site-ului nostru disponibil la adresa URL https://www.webtoapp.ro/ (denumit în continuare „site-ul”) și (ii) accesul la și utilizarea conținutului site-ului, inclusiv a serviciilor furnizate de Veziv It Services SRL atât prin intermediul site-ului nostru, cât și în afara acestuia (denumite în continuare „Serviciile”). Scopul nostru este de a crea un site care să ajute clienții noștri să obțină informații corecte și viabile privind ofertele noastre în domeniul IT (construcții de pagini web, programe software specializate, grafică publicitară, campanii în social media, administrare site-uri web etc). 

Acești Termeni reprezintă un acord între dumneavoastră, (i) în calitate de persoană fizică sau juridică ce ia la cunoștință de serviciile oferite de Veziv It Services SRL (denumit în continuare „Client”) (ii) în calitate de utilizator care doar navighează prin site-ul nostru (denumit în continuare „dumneavoastră” sau „utilizator”) și Veziv It Services SRL, cu sediul în Sector 2, Aleea Deleni, Nr.6, Bl.t64, Sc.2, A.37, București, J40/16603/2020, CUI: 43403201 (denumită în continuare „Veziv” sau „noi”). 

Utilizarea site-ului reprezintă confirmarea că înțelegeți și sunteți de acord cu toți acești Termeni. De asemenea, înainte de a utiliza site-ul nostru în calitate de Client, va trebui să acceptați, și în mod expres, acești Termeni. Suntem dispuși să vă punem la dispoziție informațiile necesare în eventualitatea achiziționării unui serviciu oferit de noi prin intermediul site-ului numai dacă acceptați toți acești Termeni. În caz contrar, nu aveți dreptul să accesați sau să utilizați resursele publicate/ valorificate prin https://www.webtoapp.ro/. În cazul în care utilizați site-ul nostru în numele unei societăți, declarați că aveți dreptul de a accepta acești Termeni în numele societăți respective. Într-un astfel de caz, prin utilizarea termenului „dumneavoastră” în acești Termeni, ne vom referi la societatea pe care o reprezentați.

Ne rezervăm dreptul de a modifica acești Termeni în orice moment. Dacă facem modificări Termenilor, vom publica versiunea actualizată a Termenilor pe site-ul nostru și vom actualiza data „ultimei actualizări” indicată în partea de sus a acestor Termeni și vă vom informa în mod corespunzător. Drept  pentru care, vă rugăm să verificați periodic acești Termeni. Orice modificare a Termenilor se va aplica de la data la care este efectuată, iar accesul sau utilizarea în continuare a site-ului nostru după ce Termenii au fost actualizați va constitui acceptarea modificărilor.

SITE-UL

Site-ul nostru ajută clienții să obțină un grad cât mai ridicat de informare privind posibile achiziții ale serviciilor noastre privind construcții de pagini web, programe software specializate, grafică publicitară, campanii în social media, administrare site-uri web etc. (denumite în continuare „servicii”).

Site-ul conține descrierea serviciilor oferite de personalul nostru calificat în domeniile specificate anterior.

Toate informațiile despre serviciile pe care le furnizăm pot fi folosite exclusiv de utilizator și nu pot fi distribuite de acesta unei terțe părți. Clientul nu poate vinde sau utiliza niciun tip de informație de pe site pentru alt scop decât acela de a cere detalii privind accesarea serviciilor oferite de Veziv.

 

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

General

„Drepturi de Proprietate Intelectuală” înseamnă orice drepturi de proprietate intelectuală (inclusiv drepturi de proprietate industrială) precum și oricare alte drepturi similare care pot exista oriunde în lume (la nivel mondial) și indiferent dacă acestea se manifestă în spațiul online sau nu, inclusiv dar fără a se limita la, drepturi patrimoniale de autor, ori drepturi conexe acestora, drepturi sui generis, inclusiv referitoare la baze de date, drepturi la invenții sau alte drepturi reglementate de legislația aplicabilă acestora, drepturi la marcă ori indicații geografice sau alte drepturi reglementate de legislația aplicabilă acestora, drepturi prevăzute de legislația desenelor și modelelor industriale, drepturi referitoare la nume comerciale, drepturi referitoare la nume de domenii, drepturi referitoare la know-how, drepturi referitoare la secrete de serviciu și secrete comerciale, precum și orice alte drepturi de proprietate intelectuală și alte drepturi similare sau echivalente care există sau vor exista în viitor la nivel mondial, indiferent daca acestea sunt sau nu înregistrate, împreună cu toate drepturile care rezultă din existența acestor drepturi de proprietate intelectuală.

Cu excepția cazului în care este indicat altfel, toate elementele site-ului https://www.webtoapp.ro/, toate produsele, toate conținuturile și alte materiale din aceasta sunt deținute de noi (sau, după caz, de licențiatorii noștri) și sunt protejate de Drepturile de Proprietate Intelectuală. Pentru evitarea oricărui dubiu, interfețele vizuale, designul, textul, grafica, imaginile, sistemele, informațiile, datele, metodele, codul programului, serviciile, toate celelalte elemente și orice altă documentație sau alte materiale auxiliare furnizate (denumite în continuare ‚,Conținutul”) sunt deținute de noi sau de licențiatorii noștri și sunt protejate prin Drepturi de Proprietate Intelectuală.

Puteți utiliza site-ul nostru și conținutul exclusiv în scopul informării privind anunțurile și contactarea specialiștilor noștri în domeniul de activitate sus menționat, pentru un posibil proiect care este finalizat cu un contract. 

Cu toate acestea, nu este permisă:

  • utilizarea site-ului și a Conținutului în afara scopurilor permise;
  • utilizarea oricăror algoritmi, roboți sau metode similare de colectare sau extracție a datelor;
  • cesiunea, licențierea, sub licențierea Conținutului;
  • copierea, decompilarea sau încercarea de a descoperi codul sursă al site-ului  sau al Conținutului;
  • eliminarea, modificarea sau ascunderea oricăror drepturi de autor, mărci înregistrate sau alte notificări privind drepturile de proprietate incluse în site sau în Conținut;

Orice utilizare a site-ului nostru sau a Conținutului, alta decât cea autorizată în mod expres în acești Termeni, fără permisiunea prealabilă scrisă a noastră, este strict interzisă. O astfel de utilizare neautorizată poate încălca, de asemenea, legile aplicabile, inclusiv, fără limitare, legile privind drepturile de autor și mărcile. Cu excepția cazului în care se menționează explicit de către noi, nimic din acești Termeni nu va fi interpretat ca oferind vreo licență asupra drepturilor de proprietate intelectuală.

Drepturile de Proprietate Intelectuală asupra Conținutului

Pentru claritate, toate Drepturile de Proprietate Intelectuală asupra conținutului aparțin Veziv It Services SRL.

Veziv It Services SRL acordă Clientului o licență neexclusivă, nelimitată teritorial, pe toată durata de funcționare a site-ului precum și asupra Drepturilor de Proprietate Intelectuală asupra Conținutului strict pentru utilizarea în scopul pentru care au fost generate și strict pentru utilizarea acestora doar de către Client pe timpul folosirii site-ului.

CONȚINUTUL UTILIZATORULUI

Sunteți singurul responsabil pentru tot conținutul pe care îl creați, îl transmiteți și/sau îl distribuiți prin intermediul site-ului (denumit în continuare „Conținut al Utilizatorului”). Având în vedere acest lucru, sunteți de acord să nu creați, să transmiteți și/ sau să distribuiți prin https://www.webtoapp.ro/ orice Conținut al Utilizatorului care:

  • este ilegal sau care ar constitui, încuraja sau furniza instrucțiuni pentru o infracțiune sau care încalcă drepturile oricărei părți, încalcă orice drept național sau internațional sau creează în orice alt mod vreun prejudiciu;
  • este defăimător, profan, obscen, pornografic, explicit sexual, indecent, vulgar, sugestiv, violent, hărțuitor, odios, amenințător, ofensator, discriminatoriu, abuziv, invaziv de confidențialitate sau drepturi de publicitate, fraudulos, înșelător sau în alt mod inacceptabil;
  • prin care un utilizator se dă drept altă persoană sau entitate sau prin care se creează în mod greșit afilierea dumneavoastră cu o persoană sau o entitate;
  • poate încălca o marcă, secret comercial, drept de autor sau alt drept de proprietate intelectuală;
  • conține orice declarații, observații sau afirmații care nu reflectă opiniile și experiențele dumneavoastră sincere;
  • este conceput pentru a înșela sau păcăli utilizatorii site-ului online.

CONDUITA UTILIZATORULUI

Sunteți singurul responsabil pentru propriul comportament în timp ce accesați și utilizați site-ul nostru. Sunteți de acord să utilizați https://www.webtoapp.ro/ numai în scopuri care sunt legale și în conformitate cu acești Termeni și cu orice legi sau regulamente aplicabile. Sunteți de acord că nu veți desfășura și nu veți permite niciunei terțe părți să desfășoare, inclusiv, dar fără a se limita la, oricare dintre următoarele:

  • să utilizați https://www.webtoapp.ro/ pentru orice scop ilegal sau neautorizat sau să vă implicați, să încurajați sau să promovați orice activitate ilegală sau orice activitate care încalcă acești Termeni sau orice alte reguli sau politici stabilite din când în când de către noi;
  • să utilizați site-ul online pentru a încălca drepturile legale și interesele legitime ale celorlalți, inclusiv, dar fără a se limita la, transmiterea sau punerea la dispoziție în alt mod prin intermediul site-ului online care încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale oricărei părți;
  • să eliminați orice notificări privind drepturile de autor, mărcile sau alte drepturi de proprietate intelectuală în legătură cu https://www.webtoapp.ro/ sau în orice parte a acestuia;
  • să utilizați orice robot, algoritm sau alte mijloace automatizate sau interfață care nu sunt furnizate de noi pentru a accesa site-ul online sau pentru a extrage date;
  • să încercați să indicați în orice mod că aveți o legătură cu noi, cu excepția cazului în care am consimțit în mod expres la o astfel de conduită;
  • să încărcați, trimiteți, distribuiți sau difuzați orice Conținut al Utilizatorului care ar putea fi interpretat în orice fel ca defăimător, ilegal, fraudulos, obscen, hărțuitor sau inacceptabil;
  • să distribuiți orice alte componente dăunătoare cum ar fi, inclusiv, dar fără a se limita la, viruși, fișiere corupte, defecte;
  • să indicați că sunteți orice o altă persoană prin orice mijloace (de exemplu, prin utilizarea unei adrese de e-mail, nume, pseudonim sau altfel);
  • să exploatați https://www.webtoapp.ro/ pentru orice scop comercial neautorizat;
  • să accesați sau utilizați https://www.webtoapp.ro/ în scopul creării unui produs sau serviciu competitiv cu oricare dintre produsele sau serviciile noastre;
  • să vă înregistrați pe https://www.webtoapp.ro/ în numele unei societăți, fără a avea dreptul de a reprezenta societatea respectivă;

CONTRACTAREA

Achizitia serviciilor furnizate de VEZIV IT SERVICES S.R.L (www.webtoapp.ro) presupune acceptarea Termenilor si Conditiilor de utilizare. Acceptul are loc in procesul de comanda online, prin consimtamantul clientului prin care a citit a inteles si a luat la cunostinta aceste reguli si clauze de functionare. Conform art.9 din Ordonanta de Urgenta nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative: “(1) Cu excepția cazurilor prevăzute la art. 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintrun contract la distanță sau dintr-un contract în afara spațiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) și la art. 14. Termenul de retragere de 14 zile se extinde la 30 de zile pentru contractele încheiate în contextul vizitelor nesolicitate efectuate de un profesionist la domiciliul unui consumator sau al deplasărilor organizate de un profesionist cu scopul sau efectul de a promova sau a vinde bunuri consumatorilor, în scopul protejării intereselor legitime ale consumatorilor în ceea ce privește practicile comerciale sau de vânzare agresive sau înșelătoare.”.

De asemenea, conform articolului 13 din aceeasi ordonanta “(1) Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului în conformitate cu art. 11”.

In continuare, in situatia in care consumatorul alege, in mod explicit ca livrarea serviciilor de catre profoseionist sa se realizeze in alta modalitate decat cea standard oferita de catre VEZIV IT SERVICES S.R.L. (www.webtoapp.ro), acesta din urma nu mai este obligat sa ramburseze si eventualele costuri suplimentare ocazionate de solicitarea beneficiarului/consumatorului, conform art.13, alin.3 din OUG nr.34/2014.

Cu toate acestea, beneficiarul/consumator nu mai poate folosi dreptul de retragere in situatia in care contracteaza cu prestatorul/profesionist VEZIV IT SERVICES S.R.L. (www.webtoapp.ro) servicii de furnizare de conținut digital (de ex: generarea unei aplicatii personalizate WebView si conectare API One Signal pentru notificari) isi da acordul expres privitor la renuntarea la dreptul de retragere dar si ca perioada exercitarii dreptul de retragere incepe la data executarii prestarii serviciilor contractate, conform prevederilor art.16 din OUG nr.34/2014. Aceasta situatie este insa conditionata de obligatia prestatorului de furnizare catre beneficiar a confirmarii a încheierii contractului.

Conform punctului  (19) din DIRECTIVA 2011/83/UE : “Conținut digital înseamnă acele date care sunt produse și livrate în formă digitală, cum sunt programele de calculator, aplicațiile, jocurile, muzica, înregistrările video sau textele, indiferent dacă sunt accesate prin descărcare sau prin flux continuu, de pe un suport material sau prin orice alte mijloace. Contractele de livrare a conținutului digital ar trebui incluse în sfera de aplicare a prezentei directive. Dacă un conținut digital este livrat pe un suport material, cum sunt CDurile sau DVD-urile, acesta ar trebui considerat drept un bun, în sensul prezentei directive. Asemenea contractelor de furnizare a apei, gazelor sau energiei electrice, în cazul în care acestea nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau o cantitate stabilită, sau a încălzirii centralizate, contractele privind conținutul digital care nu este livrat pe un suport material nu ar trebui să fie considerate, în sensul prezentei directive, nici contracte de vânzare, nici contracte de servicii. Pentru astfel de contracte, consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a se retrage, cu excepția cazului în care el și-a dat acordul la începerea executării contractului în cursul perioadei de retragere și a acceptat că, în consecință, își va pierde dreptul de retragere din contract. Pe lângă cerințele generale în materie de informare, comerciantul ar trebui să îl informeze pe consumator cu privire la funcționalitatea și interoperabilitatea pertinentă a conținutului digital. Noțiunea de funcționalitate ar trebui să se refere la modul în care poate fi utilizat conținutul digital, de exemplu pentru urmărirea comportamentului consumatorului; aceasta ar trebui să se refere și la absența sau prezența oricăror restricții tehnice, cum ar fi protecția prin intermediul administrării drepturilor digitale sau codarea pe regiuni. Noțiunea de interoperabilitate pertinentă este concepută să descrie informațiile referitoare la echipamentul hardware și mediul software standard cu care este compatibil conținutul digital, de exemplu sistemul de operare, versiunea necesară, anumite caracteristici ale echipamentului hardware. Comisia ar trebui să examineze necesitatea unei armonizări suplimentare privind conținutul digital și să înainteze, dacă este necesar, o propunere legislativă care să abordeze această chestiune.”

Conform Art. 16 din Directiva 83/2011: “Exceptări de la dreptul de retragere Statele membre nu asigură dreptul de retragere prevăzut la articolele 9-15 în ceea ce priveşte contractele la distanţă şi contractele negociate în afara spaţiilor comerciale pentru: 

(a) contractele de prestări servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului de către comerciant;

(m) furnizarea de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere.”

In consecinta, prin acordurile privind inceperea termenului de retragere o data cu inceperea prestarii de servicii si renuntarea la dreptul de retragere consumatorul/beneficiarul își va pierde dreptul de retragere al cărui titular este dacă va săvârși un anumit cele doua acorduri exprimate prin bifarea anterioara contractarii avand drept efect privarea consumatorului/beneficiarului de acest drept.

Acordurile privitoare la renuntarea la dreptul de retragere se manifesta de catre consumator/beneficiar prin bifarea celor doua tab-uri:

□ Sunt de acord ca termentul de retragere sa inceapa la data inceperii executiei contractului

 si 

□ Sunt de acord sa renunt la dreptul legal de retragere

 aflate pe pagina de contractare a serviciilor. 

Termenii si conditiile de utilizare se aplica tuturor vizitatorilor website-ului www. webtoapp.ro cat si clientilor acestuia, care folosesc serviciile. Scopul acestora este de a asigura faptul ca toti utilizatorii www. webtoapp.ro au aceleasi drepturi si interese, conforme cu regulile aplicate.

VEZIV IT SERVICES S.R.L. isi rezerva dreptul de a efectua modificari la Termenii si conditiile de utilizare in orice moment, fara o notificare in prealabil, acestea putand fi accesate oricand pe site-ul web www. webtoapp.ro, pagina Termeni si Conditii. 

Politica de utilizare a serviciilor, agreata de beneficiar, va fi parte integrata din contractul semnat intre webtoapp.ro si beneficiar, chiar daca un anumit produs sau serviciu va avea politici de utilizare individuale sau personalizate, stabilite de comun acord.

CONTRACTAREA SERVICIULUI DE WebView PERSONALIZAT

Pentru contractarea serviciului de WebView personalizat si conectarea API One Signal pentru notificari, atat pentru sistemul de operare Android cat si pentru IOS beneficiarul trebuie doar sa completeze formularul aflat pe site (link).

Ulterior echipa webtoapp.ro va realiza aplicatia WebView personalizata, cu numele si logo-ul dumneavoastra si conectam API-ul One Signal pentru notificari.

Dupa realizarea acestor servicii vom testa funcionalitatile aplicatiei generate si o vom livra, in termen de maxim 48 de ore de la data semnarii contractului si a platii. 

Din momentul livrarii beneficiarul devine unicul proprietar al aplicatiei personalizate.

La solicitarea expresa/scrisa a clientului putem incarca aplicatia si in Google Play sau App Store. Pentru aceasta solicitare clientul va plati 250 RON pentru fiecare aplicație. Pentru a putea indeplini aceasta solicitare clientul trebuie sa ne furnizeze:

Acces in contul sau de Google Play sau App Store,

Politicile si cerintele specifice ale platformei de distributie Google Play sau App Store,

Un logo si graficele necesare incarcarii aplicatiei.

Echipa webtoapp.ro va completa informatiile necesare, cum ar fi: titlul, descrierea, imaginile etc conform cerintelor specifice ale platformei si ale clientului.

Incarcarea aplicatia si in Google Play sau App Store se va realiza in termenul maxim de 7 zile lucratoare, cu incepere de la data livrarii aplicatiei WebView personalizata.

webtoapp.ro nu isi asuma raspunderea pentru neacceptarea aplicatiei personalizate de platformele Google Play sau App Store din motive independente de vointa sa.

În ipoteza în care WebView-ul este respins de Google Play și App Store ca urmare a neconformității funcționalităților site-ului cu politicile acestora, va fi necesară efectuarea unor reparații sau adăugarea de noi funcționalități pentru a permite publicarea în aceste platforme de distribuție.

Beneficiarul are posibilitatea de a remedia această situație prin propriile resurse prin efectuarea reparațiilor sau adăugarea de noi funcționalități la site, fără implicarea unor costuri suplimentare. Cu toate acestea, în cazul în care beneficiarul dorește ca aceste aspecte să fie abordate de către prestatorul Veziv IT Services S.R.L, acesta din urmă îi va prezenta o propunere comercială ce implică un tarif orar de 45 de euro pentru serviciile prestate.

Refuzul Google Play sau/si App Store va fi notificat de catre prestator beneficiarului in termen de 48 ore iar acesta este tinut a raspunde solicitarii in acelasi termen. Raspunsul trebuie sa contina ori refuzul de remediere a problemei/lor ori remedierea de catre beneficiar sau de catre prestator. In ultima ipoteza prestatorul va furniza împreună cu oferta comercială un timp de implementare pentru funcționalitățile solicitate de beneficiar.

Realizarea implementarii incepe din momentul exprimarii acordului de catre beneficiar.

WebView este o aplicație de accesat pagini de internet – web, care permite altor aplicații, cum ar fi Facebook, YouTube, Feedly, șamd, să acceseze și afișeze pagini Web.

De exemplu: dacă navigați pe Facebook din aplicația oficială iar cineva vă trimite un link, când atingeți respectivul link:

link-ul se deschide, datorită WebView, tot în aplicația Facebook.

link-ul se deschide în alt Internet Browser (Google Chrome, Firefox, Opera, șamd) dacă WebView nu este disponibil sau dezvoltatorii Facebook au decis să nu folosească WebView.

Informații privind exercitarea dreptului de retragere

Dreptul de retragere 

Aveți dreptul de a vă retrage din prezentul contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile de la data incheierii contractului. 

Perioada de retragere expiră după 14 zile începând cu ziua incheierii contractului. 

Pentru a vă exercita dreptul de retragere, trebuie să ne informați la adresa fizica a companiei: VEZIV IT SERVICES S.R.L, Sediul: Sector 2, Aleea Deleni, Nr.6, Bl.t64, Sc.2, Ap.37, sau prin e-mail: Info@webtoapp.ro cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract utilizând o declarație neechivocă (de exemplu, o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail). În acest scop, puteți folosi modelul de retragere de mai jos; folosirea lui nu este însă obligatorie. De asemenea, puteți completa și transmite electronic de pe site-ul nostru www.webtoapp.ro formularul standard de retragere sau orice altă declarație neechivocă. Dacă folosiți această opțiune, vă vom transmite fără întârziere, pe un suport durabil (de exemplu prin e-mail), confirmarea de primire a cererii de retragere.

Pentru a respecta termenul-limită de retragere, este suficient să trimiteți comunicarea privind exercitarea dreptului de retragere înainte de expirarea perioadei de retragere. 

Consecințele retragerii 

Dacă ați solicitat începerea prestării serviciilor în perioada de retragere, ne datorați o sumă proporțională cu serviciile furnizate până în momentul în care ne-ați comunicat exercitarea dreptului de retragere din prezentul contract, în raport cu acoperirea totală a contractului.

Renuntarea la dreptul de retragere

Daca va-ti dat consimtamantul privind renuntarea la dreptul de retragere, acesta nu mai poate fi exercitat, iar VEZIV IT SERVICES S.R.L. nu mai este obligat la restituirea vreunei sume catre dumneavoastra.

DESPĂGUBIRI

Sunteți de acord să apărați și să despăgubiți Veziv It Services SRL și pe oricare dintre agenții, angajații, agențiile de publicitate, licențiatorii, furnizorii sau partenerii noștri împotriva oricăror creanțe, daune, plăți, amenzi, hotărâri, datorii, pierderi, costuri și cheltuieli de orice fel sau natură, inclusiv costurile litigiilor, taxele legale și onorariile avocațiale care decurg din sau în orice fel sunt legate de (i) utilizarea https://www.webtoapp.ro/; (ii) încălcarea acestor Termeni sau a drepturilor oricărei terțe părți; sau (iii) încălcarea legilor aplicabile în legătură cu conduita, accesul sau utilizarea https://www.webtoapp.ro/.

EXONERARE DE RĂSPUNDERE

General

Înțelegeți și sunteți de acord că utilizarea https://www.webtoapp.ro/ se realizează pe propriul dumneavoastră risc și că întregul risc privind calitatea, performanța, siguranța, acuratețea este la dumneavoastră. https://www.webtoapp.ro/ este furnizat „ca atare” și „așa cum este”. În măsura maximă permisă de legea aplicabilă, nu ne asumăm nicio garanție (explicite sau implicite, scrise sau orale) în legătură cu, fără limitare, site-ul online, site-urile sau aplicațiile externe, precum, fără limitare, garanții implicite de comercializare, garanții implicite privind adecvarea pentru un anumit scop și garanții de neîncălcare a drepturilor unor persoane, garanții de acuratețe sau de fiabilitate. Nu garantăm că https://www.webtoapp.ro/ va îndeplini cerințele dumneavoastră sau că utilizarea site-ului nostru online va fi neîntreruptă, sigură sau fără erori sau că https://www.webtoapp.ro/ nu conține componente dăunătoare cum ar fi viruși.

Serviciile oferite de noi

Informațiile obținute de cookie-uri sunt păstrate în condiții de siguranță ridicată de web-server, respectiv serverul care gazduiește site-ul nostru. Vă asigurăm că web-serverul nostru trebuie să se conformeze unor cerințe de securitate ridicată în ceea ce privește informațiile colectate prin cookie-uri, fiind obligat să respecte cu strictețe obligațiile impuse de legea aplicabilă. Informațiile pe care le colectăm despre dvs. prin accesarea web-site-ului nostru nu vor fi partajate cu terțe părți.

CONFIGUREAZĂ FOLOSIREA COOKIE-URILOR

Înțelegeți și sunteți de acord că utilizarea informațiilor cuprinse în prezentarea serviciilor noastre, se realizează pe propria dumneavoastră răspundere. Informațiile cuprinse în cadrul serviciilor noastre sunt furnizate „ca atare” și „așa cum sunt”.

Veziv It Services SRL nu va fi răspunzător în vreun fel pentru orice fel de prejudiciu (direct, indirect, accidental sau nu) ce rezultă din folosirea sau din incapacitatea de folosire corectă a informației prezentate pe site și pentru orice tip de erori sau omisiuni în conținut care pot conduce la orice fel de neplăceri.

LIMITARE DE RĂSPUNDERE

Recunoașteți și sunteți de acord că, în măsura maximă permisă de legislația aplicabilă, în nici un caz, nu va fi, răspunzătoare față de dumneavoastră sau față de orice altă terță parte pentru orice daune directe sau indirecte sau consecutive, inclusiv, dar fără a se limita la, orice revendicare, pierdere, daună, cost, taxă, amendă, onorarii, cotizații, decizie de atribuire, cheltuieli sau alte obligații de orice natură (prevăzute sau neprevăzute), daune-interese pentru pierderea profiturilor, (indiferent dacă sunt suportate direct sau indirect), pierderea reputației afacerii, rezultate din sau în legătură https://www.webtoapp.ro/ , inclusiv serviciile furnizate, indiferent de teoria răspunderii (contractuală sau delictuală). Înțelegeți și sunteți de acord că nu vom fi răspunzători pentru nicio încălcare sau întârziere a îndeplinirii obligațiilor noastre care rezultă din orice situație dincolo de controlul nostru rezonabil, inclusiv, dar fără a se limita la, acte sau omisiuni ale unor terțe părți, cutremur, incendiu, inundații, sau disfuncționalități tehnice (conexiunea la Internet, accesarea server-ului, etc). Recunoașteți că https://www.webtoapp.ro/ este bazată pe Internet și înțelegeți și acceptați riscurile de securitate inerente asociate acestor aplicații și site-uri web, inclusiv, dar fără a se limita la, riscul de a pierde conexiunile la Internet, riscul de defecțiune hardware sau software. Astfel, sunteți de acord că nu avem nici o răspundere pentru orice defecțiuni, eșecuri de comunicare, întârzieri, erori, sau orice încălcare a securității.

SITE-URI EXTERNE

https://www.webtoapp.ro/ poate conține link-uri (legături URL) către site-uri, platforme sociale sau resurse ale terților. Aceste link-uri (legături URL) către pagini terțe sunt furnizate doar pentru informare. În orice caz, în special din cauza caracterului volatil al informațiilor de pe Internet, Veziv It Services SRL nu poate controla natura sau conținutul acestor surse externe și, prin urmare, nu este responsabilă și nici răspunzătoare pentru utilizarea sau indisponibilitatea site-urilor terților și nici pentru conținutul sau alte materiale disponibile pe site-urile terților pe care le-ați putea accesa prin intermediul https://www.webtoapp.ro/.

MODIFICĂRI ALE SITE-ULUI ONLINE

Putem, la discreția noastră, cu sau fără notificare prealabilă și în orice moment, modifica sau întrerupe, temporar sau permanent, orice parte sau funcționalitate a https://www.webtoapp.ro/. În nici un caz Veziv It Services SRL nu va fi răspunzătoare pentru restricționarea sau dezactivarea accesului la orice parte sau funcționalitate a https://www.webtoapp.ro/.

SUSPENDAREA SAU TERMINAREA ACCESULUI LA SITE-UL ONLINE

În cazul în care încălcați acești Termeni, este posibil să suspendăm sau să încetăm în totalitate sau parțial accesul dumneavoastră la https://www.webtoapp.ro/, la discreția noastră, imediat și fără notificare prealabilă. De asemenea, putem anula, suspenda, bloca sau elimina anumite tipuri de Conținuturi, inclusiv, dar fără a se limita la anunțuri, în cazul în care Conținutul respectiv încalcă dispozițiile acestor Termeni.

CESIUNEA

Veziv It Services SRL poate cesiona acești Termeni și/sau orice sau toate drepturile sale sau delega orice și toate obligațiile sale în conformitate cu acești Termeni fără consimțământul dumneavoastră. Toate dispozițiile cuprinse în acești termeni se extind și vor fi obligatorii pentru succesorii și cesionarii lui Veziv It Services SRL Nu aveți dreptul să cesionați acești Termeni sau oricare dintre drepturile și/sau obligațiile care decurg din acești Termeni unei alte persoane sau entități, fără acordul prealabil al Veziv It Services SRL

DATE CU CARACTER PERSONAL

Vă rugăm să consultați Politica noastră de confidențialitate pentru a obține informații relevante despre modul în care colectăm, utilizăm, stocăm și dezvăluim datele dumneavoastră cu caracter personal.

SEPARABILITATE

Dacă orice prevedere a acestor Termeni va fi considerată nelegală, nulă sau din orice motiv inaplicabilă, atunci această prevedere va fi considerată separabilă de acești Termeni și nu va afecta valabilitatea și aplicabilitatea celorlalte prevederi.

LIPSĂ DE EXECUTARE

Punerea în aplicare a acestor Termeni este exclusiv la discreția noastră și omisiunea noastră de a pune în aplicare oricare dintre dispozițiile Termenilor în anumite cazuri nu constituie o renunțare la dreptul nostru de a aplica acele dispoziții în alte cazuri.

LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA

Acești Termeni sunt guvernați și interpretați în conformitate cu legislația României. Orice dispută care decurge din sau are legătură cu acești Termeni sau cu Serviciile furnizate de Veziv It Services SRL va fi de competența exclusivă a instanțelor din București, România.

CLAUZE NEUZUALE

Prin acceptarea acestor Termeni, acceptați în mod expres și sunteți de acord cu prevederile referitoare la limitările de răspundere, alegerea legii și a jurisdicție, rezilierea unilaterală suspendarea executării.

Termeni și condiții valabili din data de 22/03/2023

Căutare